Adaptare

Fără a fi maliţios observ un proces de cameleonizare a fraţilor, mai mult sau mai puţini, creştini ce aparţin unor comunităţi şi denominaţiuni apărute în urma capriciilor unor indivizi carismatici de dincolo de ocean. Dar spre deosebire de Bisericile apărute în urma protestului, de aici purtând cognomenul de protestante, faţă de practicile clericilor care de cele mai multe ori nu erau în consonanţă cu principiile evanghelice, cele dintâi au apărut în urma unor varii motive cum ar fi îmbogăţirea fondatorului, vanitate sau o evadare din corsetul de restricţii al grupării anterioare.
Mai nou creştinii care denigrau cinstirea sfinţilor, moaştelor şi implicit a icoanelor îşi serbează onomastica folosindu-se, bineînţeles, de calendarul Bisericilor tradiţionale. Ce-i drept serbarea se rezumă la un chiolhan şi la servirea, pe ascuns, de “apă vie” fără a aduce un cult celui al cărui nume îl poartă.
Pe lângă aceste mici adaptări pastoraşii par să se fi transformat în clerici cu drepturi deplin cum ar fi arhiepiscop primat, sau episcopi alături de vechea structură de pastori şi diaconi care îndeplinesc rolul de asistenţi sociali. Deunăzi se prezenta pe un site de ştiri religioase hirotonia a trei noi episcopi dintre care unul este de fapt episcopeasă aparţinând unui cult neoprotestant.
Abuzând de sentimental religios şi de indiferentismul religios promovat de secularizarea accentuată prin adoptarea unor practici liturgice care nu au nici un fundament în doctrina respectivului cult, realizeazăndu-se un prozelitism sordid cu grave trauma spirituale.
De aici irupe o singură concluzie: “când ne e greu, ne adaptăm!”
baptisti

Depersonalizare

O nouă epoca, noi descoperiri, un nou stadiu de evoluţie sau, de ce nu, de regresie al umanităţii. Pe lângă vastele descoperiri în domeniul ştiinţific şi nu numai care au adus îmbunătăţiri marcante mileniul al III-lea a proliferat mijloacele de comunicare. Astăzi nu mai reprezintă un impediment distanţa dintre destinatarul şi expeditorul mesajului. Deşi se vorbeşte enorm de mult, uzându-se atât telefonia cât şi internetul, în genere se comunică destul de puţin mesajele fiind destul de sarăcăcioase în substanţă primând de obicei bârfele sau discuţiile de complezenţă. Pe lângă acestea două se mai regăseşte şi curtarea virtuală. De multe ori interlocutorii nu s-au întâlnit niciodată astfel că pe reţelele de socializare sunt foarte buni prieteni, îşi dau „like-uri” sau vorbesc ore în şir dar în realitate nici măcar nu se recunosc pe stradă.
De aici nu mai există decât un pas spre depersonalizare. Calculatorul ia locul interlocutorului iar reţele de socializare substituie contactul direct, personal. Ceilalţi încep să îndrăgească un concept abstract, o imagine pe care o promovezi şi să aprecieze o postură în care pozezi fără ca aceasta să reflete adevărata personalitate.
Dacă în cazul unui dialog pe internet eroul nostru va impresiona şi totodată va oferi impresia stabilităţii şi a unui bun orator, un virtuoz al comunicării, impresie ce se va spulbera la primul contact „face to face” atunci când se va bâlbăi şi nu va putea îngâima o frază coerent.
Aşadar, de dragul unei umanităţi evoluate şi ferită de semidoctism utilizaţi…cărţi!

Bunul simţ, comoara pierdută

ImageDacă ar fi să clasificăm, ipotetic vorbind, bunul simt într-un regn acesta ar mai număra câteva exemplare. Este aproape imposibil să mai găseşti oameni care să-şi ceară scuze dacă au dat peste tine din greşeală când mergeu pe stadă sau într-un loc aglomerat. De cele mai multe ori primează indiferenţa bovină. Te calcă pe picior, se uită la tine, apoi în ochii tăi, de parcă ţi-a făcut o favoare şi în cele din urmă se uită în altă parte. Nu a avut nici cea mai mică răbufnire de educaţie, o urmă a unui individ ce se pretinde a fi rezultatul a câteva mii de ani de evoluţii sociale şi culturale.

                Bunul simţ e o calitate pe care o ai sau nu! Este indisolubil legată de primii şapte ani petrecuţi în sânul familiei. Poţi avea diverse stagii de pregătire profesională, să te pretinzi a fi un proeminent erudite dacă acesta îţi lipseşte eşti doar un reportofon, un ciocănar al profesiei tale. Un bun meseriaş şi atît! Prin atitudinea de frondă, şi deasa “dare în stambă” rezultă o singură concluzie: mari carenţe educaţionale la care se adaugă o crasă ignoranţă în ceea ce priveşte remedierea acestor lacune.

                De obicei lipsa bunului simţ este însoţită de vanitate hiper dimensionată şi de o ignoranţă de beton! Bineînţeles aşa cum era de aşteptat cel ce suferă de lipsa bunului simţ se consider, în autosuficienţa sa, o finţă celestă condamnată să trăiască în mizeria cotidiană iar misiunea sa este să ia în derâdere tot ceea ce nu-i este pe plac sau îşi doreşte să-şi afirme superioritatea.

                Ţinând cont de expreia: “cui pe cui se scoate” pentru a contracara efectele lipsei de bun simt de care dau dovadă nu puţini este necesară o doză imensă de indiferenţă faşă de aceste manifestări grobiene. În ceea ce priveşte moştenirea lăsată de indivizii mai sus menţionaţi urmaşilor lor…

Episcopese, mit sau realitate?

ImageÎn ultimii ani, odată cu accentuarea mişcărilor feministe, există anumite păreri în favoarea prezenţei femeilor în rândurile clerului superior (diaconie, preoţie şi episcopat). Mulţi susţinători ai acestei opinii se sprijină pe scrierea apocrifă „ Faptele lui Pavel şi ale Teclăi”, o scriere pur fantezistă care nu are nici o susţinere istorică şi nici credibilitate. Ipoteza se sprijină pe refuzul tinerei din Iconium de a se căsători pentru a putea urma îndeaproape pe apostol în activitatea sa misionară. Aceasta ar fi fost hirotonită şi ar fi îndeplinit funcţii sacerdotale în acelaşi mod ca bărbaţii hirotoniţi.

În istoria Bisericii este cunoscută instituţia diaconiţelor, chiar din primul secol, (diaconiţa Tavita) acestea erau hirotesite de episcop în faţa altarului, nu în perimetrul său cum se săvârşeau hirotoniile în mod normal. Rolul lor era de a păstra disciplina în rândurile femeilor în timpul slujbelor şi de a boteze femeile mature, botez finalizat de episcop sau preot, aşa cum diaconul făcea celel tri afundări în cazul bărbaţilor şi femeilor. Cu timpul această instituţie a dispărut, odată cu treapta catehumenatului şi cu raritatea botezului în rândurile adulţilor. La comuniunea euharistică şi împărtăşeau odată cu clerul inferior.

Pentru mişcarea feministă, care doreşte „egalitatea” între sexe şi în rândurile clericale aşa cum s-a adoptat în sânul Bisericii Anglicane. Pentru dumnealor nu au existat numai diaconiţe ci inclusiv femei episcop care au slujit, hirotonit şi condus instituţia Bisericii până în secolul al IV-lea. Se pare că egalitatea a încetat odată cu misoginismul Fer./Sf. Augustin care a dus o luptă acerbă impotriva lor şi a avut o atitudine belicoasă în relaţiile cu „colegele” episcopese. Finalul lor, oficial, a venit atunci când în 325 la Sinodul I Ecumenic desfăşurat la Niceea s-a hotărât să nu mai fie hirotonite căzând în desuetudine.

Trecând cu vederea argumentele futile ale acestei mişcări şi ţinând seama de realităţile istorice chiar dacă au sponsorizat şi însoţit pe Apostoli în călătoriile lor misionare acestea nu au îndeplinit funcţii sacerdotale, aşa cum nici Maica Domnului nu a avut astfel de prerogative! Nu sunt cunoscute nici un fel de mărturii istorice care să ateste măsurile cezarilor romani împotriva unor aşa-zise episcopese aşa cum sunt cunoscute măsurile împotriva episcopilor Bisericii (Sf. Ipolit şi alţii…).

Femeile au avut un rol bine determinat incepând de la întemeierea Bisericii, accentul fiind pus pe opera social-filantropică din instituţia divino-umană. Chiar dacă au existat uneori confuzii datorită neclarităţii anumitor termeni care-i desemnau pe preot şi pe episcop niciodată nu a existat o confuzie a funcţiunilor în cadrul Bisericii cu atât mai mult slujirea sacerdotală acordată femeilor.

Unitate în…

Image“Unitate în diversitate”, ce poate fi mai cuprinzător şi mai paşnic decât sensul acestui motto al Uniunii Europene? Cu alte cuvinte o acceptare a celuilalt împreună cu tradiţiile sale. De aici va trebui să excludem anumite deviaţii comportamentale, cum ar fi extremismul sau homosexualitatea cu veşnica şi psihotica credinţă într-o ofensă care îi este adusă de cei ce nu o acceptă considerând, pe bună dreptate, că este o gravă deviaţie.

Migraţia populaţiei este un fenomen constant, Vestul constituind o atracţie irezistibilă nu doar în timpurile noastre ci dar şi în secolele precedente, marile migraţii fiind cea mai concretă şi concludentă dovadă istorică.

Atunci când un grup se stabileşte într-o zonă mai dezvoltată atât economic dar şi cultural este recomandabil să adopte stilul de viaţă respectiv fără însă a-ţi pierde identitatea şi tradiţiile. Ce se întâmplă însă când din tradiţii fac parte încăpăţânarea şi grobianismul? Rezultatele se pot observa fără o minuţioasă cercetare.

De ce să nu mergă pe carosabil chiar dacă are la dispoziţie un trotuar destul de larg? La aceasta se adaugă aruncatul diverselor ambalaje şi recipiente pe peluzele întâlnite în drum, ar fi o inulitate să ocupe buzunarul până la primul coş. Parcarea grosolană pe mijlocul drumului, chiar dacă există suficient spaţiu în afara carosabilului, că doar este asfaltat este o altă manifestare neadertală a indiviadualismului egoist.

Cuantificând doar o mică parte din „tradiţiile” celor ce au plecat din locurile de baştină spre un trai mai bun vom putea observa că de fapt nu este vorba de pierderea autenticităţii ci doar o lipsă acută de…bun simt şi…voinţă!

Cultura modernă pe înţelesul oamenilor inteligenţi

ImageO “colecţie” de eseuri cu o bună corelare ce înlesnesc o mai bună conceptualizare a cotidianului aşa cum este el fără adaosuri şi minunata lumină roz care să ofere o notă de optimism nejustificat.

Pe lângă temele vechi de cand lumea cum ar fi cultul, cultura sau esteticul, Roger Scruton aduce în discuţie teme noi asa cum sunt yoosfania, modernismul sau kitschul şi ceea ce implică acestea cum ar fi o degringoladă spirituală şi regresul intelectual al tinerilor.

Aşadar problemelor, care nu par a fi noi sub soare, li se adaugă o notă de contemporaneitate, o actualizare pe înţelesul umanităţii ce se exprimă tot mai greu. Toate acestea sub optica consecinţelor iluminismului din care a rezultat aşa-zisa „dezvrăjire” a lumii.

Spulberat…

ImageDeunazi tot “cotrobăind” într-o reţea de socializare am vazut, întâmplător, un link care părea promiţător. Deschizându-l am descoperit… o aiureală care mi-a spulberat toate aşteptările. O duduie se văicărea că sunetul produs de staţia de amplificare a unei biserici vecine cu cea pe care o frecventa dumneaiei era prea puternic.

La un moment dat persoana în cauză şi-a pus chiar problema jignirii lui Isus Euharisticul din biserica frecventată de manifestările si ritmurile melodioase provenite de la biserica vecină.

Toată această teorie halucinantă era susţinută pe principiul că Isus nu a strigat în pieţe sau în alte locuri. Stupefacţia a venit atunci când am văzut de câtă susţinere se bucura acea inepţie! Ar fi de prisos să menţionez reacţia lui Hristos în Templu, când a alungat vânzătorii de animale sau schimbătorii de bani (Ioan 2, 15)? Să presupunem că le-a făcut o invitaţie în şoapta?

Ce putem să mai spunem despre “glasul celui ce strigă”, Înaintemergătorul Său?

Trecând peste aceste amănunte insignifiante cum rămâne cu libertatea de exprimare a credinţei indifferent de rit sau etnie, ori despre autenticitate? Niciodată creştinismul oriental nu va avea sobrietatea austeră a celui occidental.

Se pare că atunci când diferenţele care despart sunt mai mici cu atât aversiunea este mai mare faţă de celălalt, aşa cum spunea Roger Scruton.

ARABICA...TASTE OF ORIENT

A topnotch WordPress.com site

kbvollmarblog

The World According to Siri and Selma

IMDBwords

Here I feel like what Andy feels after escaping from The Shawshank Redemption

Alex's space

Not just another WordPress.com site

Trade News in Brief

International Economic Affairs & Relations / Regional & International Organizations / Global Commerce & Business

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.